Tot timpul auzim în jurul nostru oameni care se plâng de serviciul lor, care merg necăjiţi acolo, chiar dacă salariul e bun, chiar dacă au o muncă decentă, oamenii au uitat să se bucure, să zâmbească pentru că nu stai acasă gândindu-te ce ai să faci, pentru că pur şi simplu poţi să alegi să îţi faci “treaba” cu zâmbetul pe buze, fără să te vaiţi.
Am întâlnit oameni care lucrează în domeniul “livrări”, atât de supăraţi pe viaţă, de parcă cineva te-a obligat să faci asta, plus că nu e vina nimănui că tu probabil ai un salariu mizer şi aştepţi de cele mai multe ori bani în plus. Nu spun să nu lăsăm, mai ales dacă serviciul a fost ok, dar nu înţeleg cum să te vaiţi clientului că tu te-ai chinuit să ajungi în timp util, şi deja întârziasei o oră, cum să spui că şi-a ales un frigider prea mare şi tu nu îl poţi căra? Serios?
Dacă nu eşti mulţumit, dacă nu te simţi bine cu ceea ce faci şi cu cât câştigi, schimbă! Nu există nu am unde, există doar ”mi-e frică să fac asta, aici am cât de cât siguranţă!”
Toţi facem lucruri grele, mai puţin grele, importantă e atitudinea noastră faţă de ceea ce alegem să facem, pentru că da, alegem, nu te obligă nimeni. Şi dacă tu poţi alege, de ce nu faci ceva să te mulţumească, să te împlinească, să te ajute să creşti?!
Peste tot, în toate instituţiile şi locurile posibile, vei găsi oameni nemulţumiţi, frustraţi, orgolioşi şi lipsiţi de bun simţ. Nu-i nimic, alege să nu-i vezi aşa, alege să fii tu cel care nu se abţine să-şi spună părerea doar pentru a nu supăra “şeful”, sau pentru a-i mulţumi pe toţi, alege să fii tu cel care e altfel, doar pentru că aşa se simte el bine.
Am tot văzut în ultima vreme, dezbateri pe facebook despre cât de “nasol” e că nu se mai fumează în anumite locuri, hai măăă, să nu ne mai răhăţim atâta, o să supravieţuieşti cât ţi-e dat, şi tu fumător înrăit, şi tu nefumător preocupat de sănătate, dar de ce să nu alegem să trăim, până când se sfârşeşte, în pace, în încercarea de a ne fi mai bine şi fără să încercăm să-i mai convingem pe ceilalţi că e mai bine aşa sau invers. E bine cum ţi-e ţie bine!
M-aş bucura atât de mult ca oamenii să nu se mai supună, să spună ce gândesc într-un mod constructiv, să se ajute şi să te ajute să evoluezi, atât de puţin timp avem şi atât de repede îl risipim.
Aşa că, om frustrat, trăieşte vorbind, nu înăbuşi sentimentele şi părerile transformându-le în mari frustrări care vor afecta alţi oameni, dar mai ales pe tine!
Nu te necăji pe lucruri care ţin de tine să le rezolvi, poate doar puţin, pe cele pe care nimeni nu a ajuns să ni le explice într-un mod logic şi firesc!
P.S. Aceasta este o frustrare şi trebuie tratată ca atare! :)))