Atunci când păpuşile ocupă strada nu mai e nimic de făcut. Se întâmplă de trei ani în Craiova şi e minunat. Am avut ocazia să trăiesc această experienţă 3 ani la rând şi când îţi intră în suflet, e greu să mai renunţi. Se vorbeşte mult despre acest festival, tocmai pentru că este diferit, acolo poţi veni ca actor sau trupă independentă, poţi trăi toată frumuseţea festivalului fără să fii prieten cu teatrul, adică nu e pe sistemul altora” faci tu un festival şi te chem, fac şi eu unul, te chem, ne dăm premii şi toată lumea e fericită.” Aici e diferit, ai şansa ca artist să te expui, să arăţi frumuseţea creaţiei tale, să întâlneşti colegi din ţară şi de peste graniţe, să cunoşti mii de zâmbete de părinţi şi copii, să îi bucuri şi să te bucuri.
Nu e un festival, e un vis şi nu ştiu dacă îţi poţi da seama cât de mult contează să fii acolo, creşte cu fiecare an, e un copil pe care o mână de oameni minunaţi şi cu multă dăruire îl îngrijesc să fie tot mai bun şi mai frumos. Admir toţi oamenii care muncesc atât de mult ca acest fenomen să existe.
Anul acesta aţi avut de văzut o mulţime de spectacole, pentru cei mici, pentru cei mici mari, pentru toate sufletele, spectacole cu foc, spectacole pline de emoţie. Parada cu păpuşi e ceva unic în România şi adună atât de mulţi oameni pe stradă că îţi inundă inima de bucurie, au venit să vadă munca ta, să admire arta ta, să te susţină şi să fie uimiţi. Mi-e greu să scriu despre ce am simţit, pentru că e o împlinire interioară enormă, e chiar un vis din care mă trezesc puţin doar să lucrez pentru noi spectacole şi să mă întorc în locul ăla drag. Colegi din alte ţări îmi spuneau fericiţi cât de bine s-au simţit şi cât de frumos au fost primiţi, pentru 8 zile trăieşti aşa cum îşi doreşte orice artist, împlinit!
Mulţumesc pentru că sunteţi, că faceţi altceva şi e atât de frumos, că bucuraţi atâţia oameni, că aţi reuşit de fiecare dată să înălţaţi păpuşile astfel încât să ocupe nu numai strada, ci şi sufletele oamenilor!