Este normal să fie un subiect controversat faptul că cineva păcăleşte un întreg sistem pentru a putea fi medic. Pe de altă parte, trebuie să-ţi doreşti foarte mult să fii chirurg, ca să reuşeşti să faci asta fără pregătirea necesară. Deci până la urmă omul nu e vinovat că a încercat, nu?
Acum, mă gândesc că omul tot ştia ceva, ceva, că totuşi nu poţi să faci nişte operaţii fără să te pricepi deloc, măcar un porc o fi tăiat şi el la viaţa lui. Faptul că e italian l-a ajutat să obţină parafa medicală, pentru că am observat că mulţi români sunt fascinaţi de străini, adică dacă eu pictez cu roşu şi verde e urât, dar dacă o face un străin, e artă.
E un exemplu stupid, dar sper că înţelegeţi ideea. De foarte multe ori avem tendinţa să spunem: “Doar în România se putea întâmpla aşa ceva”. Eu nu sunt deloc de acord cu această afirmaţie, în România se întâmplă multe, unele lucruri bune, altele deloc plăcute, dar asta nu înseamnă că alte ţări nu au tot felul de probleme. Diferenţa este făcută de reguli pe care dacă nu le respecţi, plăteşti scump. La noi uneori “merge şi aşa”.
Revenind la medicul nostru “celebru”, cred că nu pasiunea lui pentru medicină l-a adus în România, ci pasiunea pentru femeile frumoase. Este un lucru cunoscut faptul că italienii au admirat mereu româncele şi omul a venit să vadă cum fac ele să fie frumoase şi a experimentat direct la sursă. Planul lui era să meargă în Italia şi să opereze toate femeile după chipul şi asemănarea româncelor. Acum o să fie puţin reţinut pe aici, că mai are de făcut încă 8 clase la puşcărie şi apoi iese profesor doctor geniu.
La vita e bella!