Când eram mai mică şi vedeam o femeie de 30 de ani, sau chiar pe mama mea, mi se părea aşa în vârstă, era un om căruia trebuie să îi spui neapărat "dumneavoastră", şi nu din politeţe, pentru că eu cred că respectul constă în multe alte lucruri, dar revenind, i-aş fi spus oricând dumneavoastră sau tanti cuiva de 30 de ani.
Anul acesta urmează să împlinesc această frumoasă vârstă şi simt lucrurile diferit. Nu mă simt bătrână, nu mă simt o tanti şi cred că e o vârstă frumoasă, în care ai adunat experienţă, momente şi simţiri. Nu cred că e un must să ai copil până la 30 sau să fii căsătorit, cred că pur şi simplu lucrurile se întâmplă în viaţa fiecăruia diferit şi e frumos când acceptăm asta.
Cred că important este cum te simţi tu şi ce îţi doreşti şi mai ales, ce faci pentru a putea obţine ceea ce ţi-ai propus. Recunosc, o să sune ciudat când va trebui să spun vârsta, dar o să mă obişnuiesc repede. Până la urmă dacă nu îmi iese din prima şi spun că am 19 ani, nu cred că verifică nimeni. Totul are legătură cu omul, nu cu vârsta lui.
E cea mai cea vârstă pentru că se spune că e cumpăna unei femei, că multe au depresii când împlinesc 30. Eu am avut asta la 25 de ani, mă gândeam ce am realizat până atunci, când îmi amintesc îmi vine să râd, aşa drăguţ era şi este. Cu fiecare an care trece râd de cum gândeam înainte. Cred că asta e bine, probabil învăţ tot mai mult şi trăiesc lucruri diferite.
Dacă aş mai avea 25 de ani pentru o zi... cred că aş râde mai mult şi m-aş bucura mai tare de tot ce am şi trăiesc. Tu ce ai face dacă pentru o zi ai mai avea vârsta asta? Ce-o fi o fi, dar sigur o să fie bine!