Mama mi-a povestit că pe la vârsta de 6 ani, când primeam întrebarea clasică: “Ce vrei să te faci când o să fii mare? “, eu am spus că vreau să fiu ceva pe scenă şi să primesc flori.
În liceu am descoperit atracţia mea spre lumea teatrului şi de acolo am ştiut ce vreau să fiu pe scenă. Am luptat mult pentru visul meu şi am făcut şi fac ceea ce îmi doresc.
Dintr-o întâmplare, pentru că nu visam să fac Stand Up Comedy vreodată, doar mergeam la spectacole pentru că mi se părea că e terapie prin râs, o prietenă m-a înscris la un open mic, iar de atunci tot descopăr şi această scenă.
Nu e cel mai uşor lucru să fii singur acolo şi expus, e o plăcere amestecată cu multă emoţie şi teamă. Îmi doresc mereu să fiu tot mai bună, să primesc şi să dăruiesc mai departe.
Nu cred că există un artist care să nu fie iubit, dar şi criticat, pentru că e o treabă subiectivă şi e normal să nu mulţumeşti pe toată lumea. De asta suntem liberi să alegem ce ne place sau nu. Am mai spus, dar insist, nimeni pe lumea asta nu are dreptul să îţi spună ţie că eşti bun sau nu, doar îmi place sau nu de tine.
Sunt multe lucruri frumoase, dar şi mii de întrebări şi frământări. M-am gândit de multe ori ce fac eu pentru lumea în care trăim. Am găsit răspunsuri, am aflat cum ajut eu oamenii şi că aşa puţin cât pot, o fac. Cred că e important să încerci să faci ceva, decât să stai la colţ şi să critici. Luptă cât poţi tu, pentru tine, pentru ceilalţi.
Sunt cine sunt, fac ce pot şi îmi asum asta. Lucrez în fiecare zi să fiu o variantă mai bună a mea, pentru mine şi pentru oamenii din jur. Nu poţi să fii perfect, până şi Federer are zile mai proaste.
Nu am avut cea mai uşoară viaţă sau cea mai fericită, dar am avut un scop şi el m-a motivat. Oamenii vor comenta întotdeauna indiferent ce faci, cine eşti şi ce îţi doreşti, unii vor încerca să îţi dărâme visele, alţii îţi vor da aripi. Tu nu renunţa şi ascultă-ţi mereu inima. Dacă ai.