Zilele trecute am avut spectacole în afara Bucureştiului şi am mers pe cele două autostrăzi A1 şi A2. După ce că nu avem multe, nici astea nu par să mai ţină mult timp. Am impresia că în fiecare zi se mai desprinde o bucată din ele şi pleacă în altă ţară sătulă şi ea de ce se întâmplă aici.
Se circulă din ce în ce mai prost şi par nişte drumuri lăsate în voia sorţii.
Politicienii, care mai de care, se tot bat în declaraţii aberante despre cum vor face ei mulţi kilometri de autostradă. În curând o să poţi să pui la pariuri în cât timp o să facă doi sau trei kilometri de autostradă. Măcar aşa ne îmbogăţim şi noi, că ştim deja rezultatul.
Sunt multe de rezolvat şi cred că nu are sens să le amintesc, le ştim cu toţii. Dar în timp ce noi vedem realitatea asta dureroasă, pericolul ne pândeşte la fiecare pas, iar cei care au fost aleşi să conducă ţara ne plimbă cu vorba şi cu câteva hârtii de care nu o să scăpăm curând.
Gropi avem destule şi în centrul Bucureştiului, măcar să facă ceva pentru economie şi să organizeze o expoziţie. Cum merg oamenii în Berlin să vadă pietrele care au mai rămas din Zidul Berlinului, aşa să vină să vadă şi gropile noastre. Probabil ar veni câţiva străini să se mire.
Ar fi şi tineri care ar umple reţelele de socializare cu poze şi hashtag-uri: #lovemylife #mygropita #newme #youshouldbehere
Am putea să facem şi un joc în stilul celui cu pokemonii, noi să descoperim gropile, să se numească „Orice om îi este teamă de o groapă”.
Hai că ar fi interesant!