top of page
Search
Ana-Maria Calița

Cluj, o alta tara


De când plec în turneu, am văzut aproape toate locurile din România. Sunt foarte multe oraşe care îmi plac, unde aş vrea să stau o perioadă, dar nu am găsit un oraş în care aş vrea să mă mut. M-am obişnuit în Bucureşti, suntem prieteni de 11 ani şi îl plac aşa nebun cum e, agitat şi plin de posibilităţi.

Mă supăr de multe ori că ar putea să fie ceva măreţ, să se dezvolte, e clar că are nevoie de un update, dar în momentul ăsta nu are cine să îl facă. Încercăm noi, câţiva oameni cărora le pasă, dar nu pot să spun că am prea multă speranţă.

Da, m-aş muta în altă ţară, nu ştiu pentru cât timp şi nici unde exact, sunt multe locuri care mi-au plăcut foarte mult, dar mereu am crezut că aici, unde m-am născut, o să pot să fac să fie mai bine, pentru mine şi pentru o altă parte din oameni.

Zilele acestea am fost în Cluj. L-am vizitat de multe ori şi de fiecare dată mă surprinde, se dezvoltă şi este foarte evident. Aseară, după spectacol, mă tot miram de diferite lucruri care funcţionează în Cluj şi care arată ca în ţările dezvoltate. Tot ziceam: Parcă sunt în altă ţară!

Mă bucur că se întâmplă asta şi am colegi care s-au mutat în Cluj şi se simt foarte bine. Pare primitor şi un loc unde ai putea să trăieşti foarte frumos. Nu ştiu ce se va întâmpla în viitor, deocamdată încerc să mă bucur de prezent: Bucureşti şi călătorii.

Timpul o să decidă! La cât mai multe oraşe ca tine, dragă Cluj!


150 views0 comments

Recent Posts

See All
bottom of page