top of page
Search
Ana-Maria Calița

O zi in Veliko Tarnovo


Foarte mulţi oameni lăudau acest oraş ieftin şi frumos din Bulgaria, pozele de acolo arătau foarte bine şi m-am gândit că e timpul pentru o scurtă vizită. Am plecat dimineaţa şi ne-am întors seara, dar nu mi se pare că ai nevoie de mai mult timp. În ciuda faptului că am nimerit o zi foarte călduroasă, când plimbările prin soare nu sunt cele mai bune, mi-a plăcut, e un oraş plin de istorie, înţeleg de ce se spune că seamănă cu Sighişoara noastră colorată, mâncarea este bună, iar pozele ies minunat.

Am mâncat la terasa EGO Pizza&Grill, am vizitat cetatea, mai degrabă spus, ruinele. Preţul biletului a fost 5 leva, iar cel mai amuzant lucru a fost că eu ceream ceva în engleză şi ei îmi ziceau în romană şi mă simţeam ciudat, nu înţelegeam de ce nu sunt în altă ţară, cum adică toţi ştiu română?

După încercări tâmpite de a vorbi în engleză, mi-am dat seama că trebuie să cer ce vreau în romană şi puţin prin semne, să se vadă totuşi că nu ne înţelegem perfect şi sunt într-o altă ţară. Mâncarea şi celelalte produse de prin magazine aveau cam acelaşi preţuri ca la noi. Mă gândeam ce fain ar fi fost să treci Dunărea şi boom, să ajungi într-o ţară civilizată şi bogată, dar probabil dacă ar fi fost aşa, nu mai treceai atât de uşor.

Nu am mai făcut prea multe lucruri, ne-am plimbat pe străduţe, am mâncat îngheţată şi cam atât, pe la 18:00 am plecat spre casă. Nu aş mai merge acolo, nu pentru că nu mi-a plăcut, dar am zis că e suficient.

Dar pentru că lucrurile se întâmplă uneori şi cum vor ele, vom reveni în Bulgaria, de data asta în Sofia la spectacolul minunatului Louis CK. Ştiu că vine şi în Cluj, dar Sofia e mai aproape cu o oră, iar drumurile sunt mai bune ca la noi, plus că sunt curioasă să văd şi capitala.

Bulgarii au învestit mai mult decât noi în turism şi asta se vede în fiecare an, serviciile lor sunt bune, drumurile şi să sperăm că în curând visul meu să trec Dunărea spre "bogăţie" o să devină realitate.

Shte se vidim, sau cum spun bulgarii, pe curând!


105 views0 comments

Recent Posts

See All
bottom of page