Cu puţini ani în urmă citeam articole despre cum oamenii au devenit obsedaţi de aceste noi tentaţii care te fac să fii toată ziua cu ochii aţintiţi în ele, aşa cum, cândva, o carte bună te ţinea treaz multe ore până o terminai. Nu m-am gândit că eu o să cad vreodată în această plasă. La început aveam telefoane modeste, care nu funcţionau foarte bine, nu aveam internet pe ele mereu şi oricum, cont de Facebook mi-am făcut târziu, la insistenţele colegelor mele din facultate.
Pentru că telefonul meu era bun doar pentru sunat şi mesaje, mesaje SMS, tot timpul le ziceam celorlalţi care stăteau pe telefon să se joace sau pe internet, că mi se pare o prostie şi că pe mine nu mă pasionează aşa ceva. Acum, am un telefon bun, care ştie să facă mai multe lucruri decât ştiu eu că face, încă nu am descoperit "patima jocurilor", dar degetul meu se plimbă zilnic, câteva ore bune, pe acel ecran, uneori aşa... fără să fiu conştientă, prinsă în această nebunie.
Da, sunt dependentă, că altfel nu aş petrece atât de mult timp, am început să citesc şi cărţi tot de pe telefon, doar să îl simt în mână şi să am senzaţia că am control. Uneori e groaznic, mă deprimă să conştientizez că înainte să adorm îl am lângă mine, când mă trezesc e primul lucru pe care îl ating.
De câteva zile lucrez la asta, mă trezesc, trag draperiile, fac lumină în cameră, merg la baie, apoi mănânc şi toată rutina de dimineaţă fără telefon. Îmi iese, dar cu greu, simt o agitaţie în tot corpul, iar când pun mâna pe el mă liniştesc.
Bună, sunt Ana şi n-am mai folosit telefonul de 20 de minute!
Nu e nimic atât de important acolo, găsesc scuze că trebuie să fiu conectată, că ceea ce fac eu este în strânsă legătură cu online-ul. Este, dar nu atâtea ore. Zilele astea am de învăţat mult text pentru teatru şi am stat mai departe de el, încerc să le citesc de pe foi şi nu de pe telefon.
S-au schimbat vremurile, ştiu, dar schimbarea asta sper să nu mă zăpăcească. Ăştia sunt extratereştri, nu sunt verzi şi cu nave spaţiale, sunt cu ecrane luminate şi cu mult control.
Spre vindecare, înainte!