Tocmai am terminat filmarea pentru un nou episod de podcast şi îmi dau seama că nu este uşor să faci asta, de câteva săptămâni mă agit ca totul să fie bine şi pe placul meu. Unde filmez, cum o să arate, ce nume îi pun, cine filmează, cine montează, lumini, decor, invitaţi.
Această agitaţie uneori mă aiureşte, dar mă face să mă simt bine că învestesc în ceva ce îmi doresc de foarte mult să se întâmple, un podcast cu femei.
Ce vreau să spun, este că sunt foarte mulţi oameni care muncesc să facă tot felul de proiecte, iar alţi oameni simt nevoia să comenteze total aiurea, pentru că ei cred că sunt în măsură să o facă.
Nu! Nu aveţi absolut niciun drept! De ce nu las comentariile, de ce le şterg pe cele în care unii înjură?
Cred că trebuie să ai prea puţină minte să pui astfel de întrebări. Nu am nevoie de oameni toxici, de energii negative, eu adun în jurul meu oameni care mă inspiră să construiesc. Niciodată nu o să ajute pe cineva să crească, un Gigel care scrie lucruri urâte. Dau block şi elimin orice urmă de nesimţire şi orice om care nu consider că mă ajută.
Să evoluez, mă ajută cărţile, psihologul, oamenii care mă iubesc şi mă susţin. Cu oamenii care mă motivează, vorbesc şi mă sfătuiesc, dar deciziile le iau eu. O să spun asta de câte ori pot, nu m-au ajutat oamenii negativi să fiu unde sunt. Dacă ai prea mult timp liber, încearcă să faci ceva bun cu el, nu să îţi dai cu părerea.
Oamenii vor avea întotdeauna ceva de zis, de reproşat, nu vei putea să fii niciodată pe placul tuturor, nimeni nu e şi nici nu trebuie.
Prefer să am lângă mine puţini oameni, dar de calitate, eu aşa mă simt fericită.
Aşa că, pentru cei care îmi spun să citesc tâmpeniile şi aberaţiile unora, vă spun că nu mă interesează, nu mă ajută să fiu mai bună. Am lângă mine oameni care ştiu cum să mă sfătuiască, oameni care fac ceva cu viaţa lor şi de la care pot învăţa.
Am îndepărtat toţi oamenii toxici din viaţa mea, indiferent că au fost prieteni, parteneri sau colegi. Nu le văd rostul, viaţa este mult prea scurtă şi mult prea frumoasă pentru a mă opri la ceva mic.
Văd totul la o scară mare, risc pentru ceea ce simt şi îmi doresc şi îmi asum deciziile mele. Am învăţat că nu siguranţa unei relaţii, de orice tip ar fi, nu asta te ajută, ci nebunia unui vis pentru care lupţi şi îl transformi în realitate.
댓글